Made in Turkey. By Russia

De mica mi-a placut la nebunie sa stau la hotel. La munte, la mare, in provincie, nu conteaza…hotel sa fie. Ba chiar crosetez in minte un weekend romantic pentru mine si sotul meu la un hotel din capitala unde cu drag platim impozitele, transportul in comun si sansa de a trai (!)
Dintotdeauna, hotelurile mi s-au parut sexy, usor decadente dar prietenoase, in stilul lui Festila (prietenul lui Pinocchio, ala de-l indemna la rele, puneti mana si revedeti materia din urma), care exista pentru a te servi. Eu m-am nascut in frumosii ani 80, in care servitorii nu mai erau la pret, iar dupa Revolutie au devenit prestatori de servicii, in traducere o casta mofturoasa de printi si printese pe care nu-i mai trage inima la munca, si care probabil (sigur!) au dat nastere din lipsa de personal dedicat, conceptului de all-inclusive, pe care l-am trait si eu pe pielea mea, si care mi s-a parut mai complicat decat asamblarea unor rafturi de la Ikea (ca tot pe do-it-yourself se bazeaza si astia).
Concret, in luna mai 2012 mi-am zis ca trebuie sa examinez si eu conceptul revolutionar de “totul inclus” si, cum imi place sa fac lucrurile metodic, m-am gandit sa merg direct la sursa, in patria inclusilor, Turcia.
Pe scurt: 4 stele, Mediterana, zona Antalya, opt zile. In prima zi m-a izbit violent o dorinta naprasnica de a ma intoarce acasa. Noroc ca plimbarea romantica de pe plaja la apusul soarelui m-a anesteziat intrucatva. La hotel (unde am ajuns regulamentar, cu autocarul care ne-a preluat de la aeroport, indrumati istoric si geografic de un ghid moldovean de dincolo de podul de flori care stia romana cum stiu eu greaca – putin) am avut surpriza de a constata ca nu stia nimeni boaba de engleza. Turca nu stiam eu. Rusa? Nemtudom, pardon my French! Da-i repede Google, verifica daca intre timp coasta antalyana a devenit provincie sovietica au ba, ca prea se dadeau turcii mari cu rusa lor. Google e un prost, doi, stai jos, si oricum nu era wireless in hotel. Tot francezii mi-au aratat lumina, ca in ‘48, ca mi-au dat si lacrimile retrospectiv, in sensul ca o vanzatoare din Carrefour, care stia engleza, mi-a explicat ca in zona aia vin rusi in vacanta, ca e nu’s ce deal comercial de infratire intre popoare, turcii trimit paturi si fistic, rusii renoveaza hotelurile si isi trimit compatriotii fara dare de mana in concediu ca sa verifice zugraveala, pentru o deplina satisfactie mutuala. Explicatia mi-a confirmat inca o data faptul ca destinul personal e indisolubil legat de al tarii mele, in sensul ca m-am simtit fix ca Romania in al doilea razboi mondial, atat inainte cat si dupa 23 august 1944, respectiv, eu ce dracu’ caut aici? Dar tot ca Romania am decis ca daca tot am inceput prost, de ce sa nu continuu, dupa care ma insor cu soarele si luna, ca altceva tot n-am mai bun de facut.
Asa ca m-am intors la hotel (de la Carrefour, unde am stat vreo 2 ore, ca mi se facuse dor de casa). Spre deosebire de personalul acru, neprofesionist, arogant si chiar agresiv de pe litoralul nostru, turcii par usor de pe alta planeta. Bine, au si scuza ca nu inteleg nimic din ce spui, si ca a durat 5 minute sa ii explic barmanului ca vreau un pahar gol. (“empty glass” a fost prima abordare, verbele eliminandu-le de cand am luat cheia de la camera, dupa care am renuntat si la adjectivul “empty” ca era in plus, dar a functionat pana la urma, in sensul ca m-am ales cu un pahar plin de cuburi de gheata pe care le-am aruncat in piscina). Asa cum nu’s ce destept din Antichitate si-a dat seama ca poate trai fara niciun produs al civilizatiei (sa-i zicem trusou in limbaj de nunta), tot asa mi-am dat si eu seama ca pot sa ma descurc si chiar sa ma distrez uneori folosind in exclusivitate limbajul non-verbal. Sau datul energic din maini, ca politistii de la rutiera. Ajuta enorm. Si tonifiaza. Si cand nu ai obiceiuri haotice, pana la urma se prinde si personalul hotelului cam ce vrei de la el. De pilda, dupa trei seri consecutive si obositoare in care ceream de la bar cutia de table si 2 pahare de vin rosu, din a patra seara ni le pregateau ei de cand ne faceam aparitia pe terasa, cu zambetul complice aferent, de natura sa ne flateze, dar care imi amintea oarecum neplacut de betiile din studentie, cand barmanii din club A aveau acelasi zambet cand ma sprijineam cam mult de tejghea.
Dar sa revenim la prestari servicii. Daca receptionerul mai rupea doua-trei cuvinte in engleza (lucru pe care l-am speculat ordinar, cerand in fiecare zi prosoape curate de plaja, in conditiile in care ele se schimbau la 3 zile), femeile responsabile cu curatenia nu stiau nici turca prea bine, cred, pentru ca nu le-am auzit decat mormaind. Curatenie faceau in dorul lelii, nu schimbau zilnic prosoapele de baie, ci doar le rearanjau pe stative, lucru care ma deruta cumplit, riscand in fiecare dimineata sa sterg primul loc spalat cu acelasi prosop folosit pentru ultimul loc spalat cu o seara inainte.
Mancarea a fost cel mult comestibila, da’ cum eu sunt vesnic condamnata la regim de slabire, nu m-a deranjat foarte mult. Orgasme culinare n-am avut, si nici macar tresariri, daca ma gandesc bine. Un singur lucru mi-a placut la nebunie acolo: ceaiul. Au turcii un ceai cum n-am baut nicaieri, nici macar in Anglia. De dragul lui am renuntat si la cafeaua de dimineata, si practic il beam pe tot parcursul zilei. Sublim! Mi-am adus si acasa ceai din asta, pe care evident ca nu stiu sa-l dozez, si e o mizerie.
De plaja nu are rost sa ma plang, desi e alcatuita exclusiv din pietre, si nici de mare, care e cristalina, albastra, verde, si nu pute.
Si oricum, ideea era sa vorbesc despre hotel(uri). In zona in care am fost eu cred ca s-au vorbit astia sa recreeze atmosfera anilor ’90 sau oi fi nimerit eu in plin extrasezon tematic. Pe care l-au replicat atat de autentic, inclusiv dpdv vestimentar, ca ori am trait eu ziua cartitei, ori turcii astia sunt incremeniti rau in proiect. Adevaru’ e unde-s rusi, nici iarba nu mai creste. Romanii stiu de ce…

Reclame
Published in: Fără categorie on Iulie 18, 2012 at 11:06 am  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://inspateleblogului.wordpress.com/2012/07/18/made-in-turkey-by-russia/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: