Tabloidele englezesti vs. tabloidele romanesti. Scor: 1-0

Nici nu s-a racit bine Madalina Manole in mormant, ca un nou scandal anima presa tabloida romaneasca, si anume cel in care este implicat Seful Directiei Film a TVR, Cristian Tabara, conform caruia acesta ar fi abuzat sexual o fetita in varsta de 12 ani, mai exact fetita fostei lui iubite.
Nu vreau sa fac jurnalism de investigatie si nici nu ma visez vreun lider de opinie. Nu ma simt obligata nici sa iau partea lui Cristi Tabara sau a presupusei victime (pentru ca pana nu se elucideaza Parchetul, nu punem verdicte). Ba mai mult, subiectul nu ma intereseaza de fapt mai mult decat ma ingrozeste.
Vreau sa spun doar atat: in comparatie cu tabloidele englezesti (care sunt mizerabile, englezii inventand de altfel conceptul de “presa de scandal”), tabloidele romanesti sunt o mizerie si mai mare. Cine crede ca am facut o obsesie pentru tot ce tine de Anglia, crede prost. Motivul comparatiei nu e asta. Ci faptul ca presa de scandal din UK este considerata una dintre cele mai mahalagioaice si mai intruzive din lume. The Sun este cel mai vandut ziar de pe mapamond. Hello! este o revista grasana saptamanala care, din punct de vedere editorial, nu traieste decat prin paturile vedetelor, sau le cauta prin centrele de dezalcoolizare, dupa caz. OK! este un alt saptamanal britanic si una dintre cele mai de succes francize globale, care are aceeasi apasare: ce mai fac vedetele. Iar ale lor fac mai mult decat ale noastre. De fapt, mai corect spus, vedetele lor sunt mai multe si mai vedete decat ale noastre. Dar, in ciuda acestor avataruri, presa lor nu mi-a dat niciun moment fiori pe sira spinarii. Desi se critica acid, se zvoneste nerusinat si se barfeste gros. Cel putin familia regala nu e lasata sa rasufle niciun moment. Ce sa mai zic de nefericite ca Amy Winehouse sau Katie Price…Dar despre oricine ai citi pana la urma, stirile sunt cam aceleasi, si aproape inofensive. Mai tineti minte reglementarea aia hilara a CNA-ului, cu obligativitatea canalelor media de a difuza in mod egal stiri pozitive, negative si neutre? Ei bine, astea din tabloidele lor sunt aproape pozitive. Si oricum, asa cum scrie la carte, omul face stirea, nu fapta. Adica “cine” e mai important decat “ce”. Pentru ca ei in general mai mult se imbata, se imbraca prost, se casatoresc, se despart, se reproduc, isi neglijeaza indatoririle, isi inseala jumatatile, isi cumpara insule sau conace si mai comit cate un accident de masina (cam in ordinea asta).
Pe cand la noi, oh, Doamne apara si pazeste! La noi artistii uitati de lume (pe nedrept, desigur!) se sinucid cu insecticid (rima e involuntara), sau mor in saracie, de boala sau de batranete, iar presa se hraneste din nenorocirile astea cu o voracitate animalica timp de luni de zile! Dupa moarte, se disputa averile decedatilor intre rudele indurerate, adica alt prilej de-a o lua de la capat cu necroloagele. Bine, si rudele ramase in viata isi pun poalele-n cap in fata presei, asa ca probabil redactorasii si reporterasii care se cred jurnalisti zic bogdaproste ca astia exista!
Iar mai nou, ce aflam noi din presa? Ca omul de televiziune Cristian Tabara, un personaj nepatat pana acum de scandaluri mediatice, este varat dintr-o data in mocirla, sub grava acuzatie de a fi comis un abuz sexual asupra unui copil! Cum e posibil? Si cum e posibil ca Libertatea, cea mai vanduta fituica din Romania sa publice pe prima pagina urmatorul titlu: > Cristi Tabara a recunoscut: Da, mi-a alunecat degetul in vaginul fetitei <.
La prima vedere, ziarul este pasibil de a fi dat in judecata. Pentru ca Tabara nu a recunoscut asa ceva. De unde stim asta? Nu stim, dar daca am invatat ceva la scoala, ne dam seama. De unde? Pai din punctuatie. Singura care ii scapa de fapt pe fomistii de la Libertatea de salile de judecata. Care au fost ingeniosi la faza asta, recunosc, si s-au scos printr-o sparla ortografica. Adica: ghilimelele care incadreaza spusele unui om arata in limba romana asa “……”. Dar exista si ghilimelele croseta, care incadreaza un citat in citat, <> si care au fost folosite in acest caz, in locul celor obisnuite. Afirmatia lui Tabara nu este incadrata oricum de niciuna, desi urmeaza dupa doua puncte (:) Cu alte cuvinte, nu Tabara a recunoscut mizeria asta, ci fosta lui iubita a declarat ca Tabara a recunoscut. Adica, printr-o schimbare de topica, titlul ar fi trebuit sa arate asa:
Alina, mama minorei care il acuza pe omul de televiziune de abuz sexual a afirmat: > Cristian Tabara a recunoscut: “Da, mi-a alunecat degetul in vaginul fetitei” <.
Numai ca in acest caz, ar fi scazut tirajul vanzarilor si ar fi fost pacat.

Presa romaneasca – mijloc de informare? Haida-de!

Anunțuri
Published in: on Iulie 29, 2010 at 4:26 pm  Lasă un comentariu  

UK – ziua 0 (in avion, 3 ore percepute oricum ca 24)

Proverb englezesc: you can’t make omelette without breaking eggs. Traducere: nu poti ajunge in Marea Britanie daca nu zbori mai intai cu avionul. Si avand in vedere ca sunt nebuna dupa omleta, a meritat sa indur trei ore in cel mai sigur mijloc de transport din lume (conform statisticilor), din care, cand o mai da de gard, sunt 0,ceva sanse la suta sa scapi viu (tot conform statisticilor). Ca si orientarea religioasa, gandurile pe care le-am avut eu in avion la 12 000 de metri altitudine mi se par o chestiune absolut intima (a se citi: mi-e usor jena), pe care o trec sub tacere, pana o sa uit si o sa zbor din nou. Deci nu, nu imi place sa zbor cu avionul. Iata o scurta lista cu lucruri pe care le-as face oricand cu placere , ca alternativa la un flight:
– as manca greieri crocanti si omizi grase de palmier la gratar
– as suporta sa am paduchi pentru o zi
– as urmari o telenovela romaneasca dublata in araba
– as merge la un concert sustinut de oricare dintre urmatorii: Gheorghe Gheorghiu, Corina Chiriac, Mihai Traistariu, sau Fuego si l-as astepta in culise pt autograf;
– as merge la un meci pe stadion (intre doua echipe de divizia C) si m-as implica activ (cu seminte si bere plus ce se striga la degajarile portarilor)
– as citi cartea “Barbatii sunt de pe Venus si femeile de pe Marte (sau invers?)
– as gati si as manca un Caltabos
– as canta o manea la karaoke (atat de tare mi-e frica de avion, poate nu ati realizat inca!)
– as agata un barbat in Bamboo, spunandu-i ca e perioada mea de reduceri
– as juca “Farmville” pe Facebook
– mi-as cumpara un sutien de la second-hand
– as umbla cu cioara vopsita (dar sa aiba Porsche sau Aston Martin)
– as da apa la moara…
– as lua-o la sanatoasa…

…si gata, ca m-am plictisit. Dar cred ca m-am facut destul de bine inteleasa.

Published in: on Iulie 29, 2010 at 2:02 pm  Comments (3)  

Indie Rock. English Indie Rock(s)!

Ca sa nu va plictisiti pana vin eu cu povestile de la Londra, Colchester si Southwold (la care crosetez cu abnegatie), luati de gustati ceva fresh si din zona lor muzicala, la fel de binecuvantata de soarta ca si restu’ (ceva deosebit si indie-rock). Trupa e relativ noua (activeaza de anul trecut) si il are ca fondator si frontman pe fostul tobosar (Andy Burrows) al altei trupe minunate (Razorlight). „Green grass” este cel mai nou single al proiectului, dar vine acusica si albumul de debut – „Sun Comes Up Again”.

Published in: on Iulie 29, 2010 at 11:48 am  Lasă un comentariu  

London Callin’

Am avut o nunta perfecta (in stil britanic), trebuia sa urmeze si o luna de miere perfecta (chiar in Marea Britanie). Urmeaza si descrierile romantate, dar pana atunci va spun doar cat de frumoasa e tara asta, vazuta deocamdata prin 3 orase (Colchester, Londra si Southwold)…Cat de frumosi sunt oamenii ei (pe interior, ca exteriorul e destul de rough around the edges), cat e de conservatoare dar toleranta in principii si atitudine (un paradox minunat si confortabil, va asigur) si cat de politicoasa e, Doamne…Bancul care spune despre englezi ca isi cer ei scuze cand sunt calcati pe picior, nu e deloc un banc, e un fapt real. Si asta iti impune si tie sa fii la fel.
Iata cateva poze la repezeala. Vor urma si povestile. Pe zile!

Published in: on Iulie 23, 2010 at 1:49 pm  Comments (1)  

Amintiri nemuritoare…

Sunt multe lucruri de tinut minte in viata: primul inel de aur (de la bunica), primul film de la cinema (Maria Mirabela- vazut cu bunicul), primul telefon mobil (de la tatal meu natural), primele povesti (din colectia “povesti nemuritoare”- citite de mama), primul casetofon (de la tatal meu vitreg), primul pepsi baut (la petrecerea de ziua mea, la implinirea a 8 ani), prima data cand mi-am vopsit parul (roscat – inaintea balului de absolvire a liceului), primul baiat de care m-am indragostit (la gradinita – Costi), primul baiat care s-a indragostit de mine (tot la gradinita, din nefericire era altul-Adrian), primii blugi (dupa revolutie, cumparati de mama din shop), prima tigara (in bucataria unui prieten la 15 ani), primul televizor numai al meu (cumparat de tatal meu vitreg de la Dubai), prima betie (la mare, la varsta de 10 ani, din cocktail de oua baut pe furis-evident!), primul meu barbat (nu si prima mea iubire, dar un bun prieten care m-a invatat cum sa nu ma las fu…rata mai tarziu de toti escrocii sentimentali). Si ar mai fi si alte prime dati si lucruri, dar cele pe care mi le amintesc fara efort sunt cele mai importante. Si mai dragi. Nu am mentionat nici prima iubire, nici prima depresie, nici prima casatorie, nici prima lectie invatata, nici prima dezamagire, nici prima “tzeapa” luata de la cea mai buna prietena, pur si simplu pentru ca nu le consider memorabile, ci doar un balast de care am avut grija sa scap in timp. Si chiar sa il uit, lucru pentru care ma si felicit, de altfel. Ca bine zicea Jane Austen: merita sa te gandesti la trecut, doar daca iti provoaca bucurie.
Dar, cel putin la fel de important ca “prima data” este si “ultima data”. Sau ultimul om. Sau ultima iubire. Sau ultimul lucru care conteaza cu adevarat. Aici “ultim” nu e sinonim cu “final”, ci cu “absolut”. E nevoie de maturitate si clarviziune pentru a realiza care sunt acele lucruri “ultime” din viata ta. Si daca realizezi, inseamna ca le ai. Si daca le ai, inseamna ca esti foarte norocos.

Published in: on Iulie 22, 2010 at 4:39 pm  Lasă un comentariu