Peste buuun, peste bun si proaspat aveeeeeem…..

Weekendul asta am fost la mare, intr-o statiune pe care o iubeam in copilarie, o detestam acum cativa ani si care mi-e total indiferenta la ora actuala: Mamaia. Pe vremea lui Ceausescu, “perla litoralului romanesc” cred ca arata mai bine ca acum, cel putin din doua motive: era mai tanara si nu era boita in toate culorile curcubeului (intr-o dominanta de albastru –faianta, sanchi mediteraneean) ca o femeie ajunsa la ultimele rezerve de progesteron.
Lumea (nu foarte multa, dar scoteai de o nunta la cort) se inghesuia mai mult pe plaja de la intrarea in Mamaia (intre hotelurile Perla si Parc), pentru ca dincolo de Casino incepeau fitzele. Teoretic, caci practic chelnerii de la diverse terase numai ca nu cadeau in genunchi sa te implore sa mananci la ei, cu argumentul imbatabil dupa parerea lor, ca servesc si micul dejun dupa orele 12. Hehe, unde sunt vremurile cand ti se spunea dispretuitor, din varful buzelor, ca micul dejun se serveste doar pana in orele 10? De asta ma si mir ca am ramas de piatra in atari conditii, si nu am consimtit la o oferta atat de generoasa, ce sfideaza practic obtinerea de profit. Ba mai mult, am avut aroganta sa ma simt agasata de implorarile lor de a le vizita barlogul alimentar si sa ii compar fie cu ai de strang fonduri pt diverse cauze, cu insistenta unui schimbator de valuta din caminele studentesti, fie cu ai de si-au pierdut banii de tren si nu au cum sa se intoarca la Sighetu Marmatiei, de unde au descins fix in capitala. Oricum, pentru toti e valabil principiul: mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste pomana! Acum, vad ca e valabil si la terasele din Mamaia, pentru care ti-ai face intr-adevar pomana daca ai accepta sa adasti pret de o cafea la vreuna. Culmea ar fi sa iti zica si bogdaproste!
Deci, nu! Nu am ales nicio terasa din statiune, desi mai toate aratau de la decent in sus. Unele erau chiar cochete. Dar lipsa clientilor vorbeste de la sine, asa ca nu mai insist.

In schimb, am mancat intr-un local aflat intre Neptun si Olimp, unde din punct de vedere culinar se atinge o stare de gratie. Fara exagerari! Ba indraznesc sa spun ca nu mai concep weekend la mare (ca o perioada mai lunga n-as mai rezista sa petrec in haznaua asta de litoral romanesc) fara sa mananc la Popasul Pesscarilor.

Localul obtine note mari si la capitolul aparente, pentru ca e alcatuit cu bun simt dintr-o combinatie de piatra, lemn si stuf, fara stridente, dar si fara intentia ostentativa de a convinge de autenticitate, care tot o stridenta e, pana la urma. Se afla fix pe malul marii, ceea ce ajuta mult la atmosfera, si, tocmai din aceasta cauza, restaurantul nu difuzeaza muzica. Muzica marii e suficienta si este exact ce trebuie pentru ce ai in farfurie. Pana si muzica ambientala, chill out, lounge si toate chestiile astea de canapea au inceput sa ma enerveze, de des ce le aud. Si numai pe plaja.

Asadar, 6 oameni hamesiti (dintre care unul, nasul meu, si mare pescar) s-au asternut la masa, avertizandu-se reciproc ca se vor destrabala fara retineri din punct de vedere culinar. Si iata ce s-a comandat: niste icrisoare de stiuca, recent alcatuite la bucatarie cu ulei si lamaie, inca usor caldute de proaspete ce erau, niste degetele de salau pane, un maldar de hamsii prajite, frigarui de rapane (melcii aia in care asculti marea) cu ceapa si rosii, midii pane, niste pestisor neidentificat de noi, dar marinat cu mare simt de raspundere, chefal la gratar, o scrumbie asijderea (sublima!), inca un maldar de hamsii prajite, ca s-au cerut la bis, si niste clatite, comandate pe post de colebil la sfarsit. Totul bine asezonat cu paine prajita, mujdei de usturoi si saramura casei (poreclita gingas, dar pe buna dreptate, “genocid”) si mamaliguta calda (pe care au uitat sa o aduca). Fara bors de peste, ca nu mai aveau. Nota de plata (corespunzatoare intru totul porcelii care avusese loc) n-a fost decat un detaliu nesemnificativ, care nu ne-a umbrit bucuria de a fi mancat atat de bine nici macar cu un gram.

In ce ma priveste, nu exagerez deloc cand afirm ca unul din putinele pretexte de a mai pune piciorul pe litoralul romanesc este Popasul Pescarilor. Ar mai fi apoi Stuf-ul din Vama, o portiune de plaja pustie din Constanta care sper ca nu va fi descoperita prea curand si terasa de la Mitocanul, tot din Vama. In rest, ma voi reorienta de la anul catre plaje mai albe, ape mai albastre si servicii mai bune decat cele din Romania.

Reclame
Published in: on iunie 29, 2010 at 2:57 pm  Comments (2)  

Stop, pagina mea!

N-am putut suferi leapsa cand eram mica. Mai ales varianta “pe ouate” (care nici acum nu stiu prea bine ce inseamna). Dar leapsa asta virtuala, care se imprastie pe blogosfera, si care aminteste de fapt de rubricile din oracolele copilariei, imi place de mor. Asa ca o sa va propun si eu una:

Cartea preferata a copilariei – Cipi, acest pitic urias (Fodor Sandor)

Cartea detestata a copilariei – Alice in tara minunilor si Calatoriile lui Gulliver. Doamne, ce m-au plictisit!

Cartea preferata a adolescentei – Pe aripile vantului de Margaret Mitchell

Cartea detestata a adolescentei – toate romanele lui Balzac, Stendhal si Flaubert.

Cartea preferata a maturitatii (pana acum, ca doar nu deveniti abstinenti) – Poveste de iarna (de Mihai Zamfir). O bizara poveste de dragoste (doldora de incompatibilitate, fobii, spaime si blazare) pe fondul unui Bucuresti optzecist. Superb scrisa. Cu mult verb, in ciuda formatului descriptiv. Plus Jurnalul Oanei Pellea. M-a umplut de tristete.

Actorul preferat: Gheorghe Dinica, Dem Radulescu, Anthony Hopkins. Joaquin Phoenix, Colin Firth, Adrien Brody

Actrita preferata: Audrey Hepburn si Tamara Buciuceanu

Cantaretul / cantareata / trupa/ favorite (atunci si acum): Roxette (atunci), Gogol Bordello (acum), Elton John (atunci si acum). Si Amy Winehouse. O distrusa superba!

Hobby: critica culinara, literatura britanica

Personalitatea publica preferata – Jamie Oliver (pentru viata lui de familie, pentru felul cum gateste, pentru naturalete, pentru lupta lui cu fast-food-ul) si Richard Branson (nimic nu pare prea greu pentru omul asta, creator de imperii moderne. Economice, ce-i drept. Si pentru faptul ca e inca boem, in ciuda statutului sau de imperator)

Programul TV preferat – cooking shows, de preferinta cele ale Laurei Calder

Piesa de teatru care m-a marcat pozitiv: Oscar si Tanti Roz (r. Chris Simion) (cea mai recenta, ca ar mai fi cateva)

Piesa de teatru care m-a marcat negativ – Turandot, (r. Andryi Zholdak), dar am ras cu lacrimi. Rar am vazut ceva mai imbecil. Desi bietu’ Gozzi n-are nicio vina

Filmul romanesc preferat: Cuibul de viespi (r. Horea Popescu, 1986). Vi-l recomand, pentru ca e o comedie rarrisima in cinematografia romaneasca. Desi, noi ca si rusii, n-avem comedii pure, precum nici tragedii asijderea. Mereu e o combinatie intre cele 2- perversa, dar notabila. Si ar mai fi “Moartea domnului Lazarescu” de Puiu, “Boogie” al lui Radu Muntean si “Eu cand vreau sa fluier, fluier!” – bravo, Florin Serban!

Filmul romanesc detestat: Politist, adjectiv al lui Porumboiu. Am avut senzatia (intrerupta doar cateva minute puse cap la cap) ca ma uit pe geam.

Role modelul meu (if any): bunica mea (invatatoare, pictorita, o femeie extraordinar de echilibrata, de calma, de frumoasa, de rafinata si de nobila). Mi-ar placea mult sa seman cat de putin cu ea. Si sa imprastii celor din jur ceva din gratia ei discreta.

Scriitorul roman preferat: Arghezi (poezie), Vlad Musatescu (roman umoristic), Tudor Musatescu (teatru).

Mi-e cel mai frica de: boala si despartire

Cel mai drag obiect din casa: posterul cu “Le chat noir” si tablourile facute de bunica mea

Nu-mi plac oamenii care: vorbesc prea mult

Tara in care m-as stabili de maine: Anglia, dar parca si Franta

Floarea preferata: garoafele (mai nou, ca pana acum cativa ani imi placeau lalelele)

Citatul preferat in care chiar cred: important e in viata nu cum incepi, ci cum continui (Anda Calugareanu)

Regrete: ca mi-am pierdut timpul cu niste prosti

Ma mandresc cu: sotul meu

Ce meserie as fi vrut sa am: actrita

Ce meserie nu as alege nici daca as muri de foame: imbalsamator, incinerator, vidanjor

Cu cine mi-as petrece o zi din viata: cu Bruce Willis (pentru pacate biblice), cu Andrei Plesu (in scopuri intelectuale)

La ce lux n-as renunta niciodata: la parfum si cosmetice

Ce-mi place de mor: sa mananc la restaurant, sa fac colectie de pantofi si parfumuri, sa ma plimb pe strazi vechi si sa ma uit pe geam in casele oamenilor

Ce vedeta as lua la bataie: pe Mariah Carey. O taranca proasta. Si grasa!

Published in: on iunie 15, 2010 at 2:32 pm  Lasă un comentariu  

Elton John. Sir Elton John

Am fost la concertul din Piata Constitutiei. Sunt convinsa ca Elton John a (re)venit carand dupa el sechelele contemplarii unui stadion aproape gol (in 2003). Numai ca acum a avut surpriza sa scaneze o mare de oameni, care au inceput sa racneasca, sa tipe si sa fluiere de bucurie de cand a pasit pe scena. Si asa au tinut-o tot concertul. Concert de 2 ore si jumatate, fara pauza, care s-a latit peste programul initial stabilit, cu 6 piese.
E prima oara cand incerc sa spun cat de mult il iubesc si cat de tare ma rascoleste muzica lui, si nu-mi gasesc cuvintele. E unul din rarele cazuri in care sunt si eu de acord ca limbajul pana la urma obtureaza comunicarea. Asa ca mai bine va povestesc fantezia pe care o am eu cu Elton, de cand eram mica.
Intotdeauna, se intampla ca Elton a venit sa cante in Romania, dar si-a luxat mana si nu poate canta la pian / a cazut avionul cargo care ii transporta pianul, iar el refuza sa cante la clape live. Asa ca se cauta cu disperare un inlocuitor. Si eu salvez situatia de fiecare data, pentru ca stiu sa cant la pian (asta nu mai e fantezie, e pe bune, desi n-am mai exersat de mult). Iar Elton este surprins de fiecare data cat de fidel ii reproduc notele, ritmul si intonatiile partiturii si imi propune sa ma alatur band-ului lui. Poate e o fantezie stupida si la indemana, dar n-o sa obosesc niciodata sa o tot cultiv, modific, imbogatesc si ajustez. Si daca perseverenta ajuta in viata, de cand am fost la concert sunt cu un pas mai aproape de fantezia mea: pentru ca sambata Elton m-a vazut, mi-a zambit si a intins mana spre mine. Ne-am privit ochi in ochi. Iar mie mi s-a oprit inima. I love you, Sir!

Asta e piesa pe care o tot exersez in cazul in care Elton mi-ar cere s-o cant. Cu solo-ul de pian cu tot.

Published in: on iunie 14, 2010 at 4:13 pm  Comments (1)  

Eu si maestrul Gheorghe Dinica

Published in: on iunie 2, 2010 at 3:59 pm  Lasă un comentariu  

Eu in Bulgaria, mai putin euforica decat paream

Published in: on iunie 2, 2010 at 3:55 pm  Comments (1)  

Oana si Doru

Published in: on iunie 2, 2010 at 3:51 pm  Comments (1)  

Dedicatie actorului si regizorului Octavian Strunila.

La premiera unui scurtmetraj conceput si regizat de Octavian, am beneficiat si eu de prima intalnire (pe atunci, adica in 2006) cu actualul meu sot. Scurtmetrajul „Romaneste”- genial, dupa parerea mea – nu poate fi postat aici, din motive de drepturi de autor, insa daca Octavian citeste chestia asta, poate face ceva cu el si il scoate din casa, chiar daca dateaza de acum 4 ani. Deci, mersi Octaviane, a fost de bun augur vizionarea…Si mersi si lui Bobonete, ca tehnic de la el a pornit totul….

Published in: on iunie 2, 2010 at 2:32 pm  Lasă un comentariu